Color the Village 2021

COLOR THE VILLAGE 2021. Aproape 400 de voluntari s-au reunit în satul bănățean Ilidia din județul Caraș Severin în perioada 17-19 iunie 2021. Timp de trei zile ei au reparat și zugrăvit fațadele a 30 de case.

Ilidia este un sat deosebit prin arhitectura lui care îl face unic: case mari, atent decorate, cu ferestre din lemn și porți frumos sculptate. Acesta este și motivul pentru care Asociația Acasă în Banat a ales ca „Festivalul faptelor bune” – Color the Village, să se desfășoare aici.

„Patrimoniul arhitectural din sat este extraordinar, trebuie păstrat și pus în valoare pentru că dă identitate zonei. Ne dorim să acționăm pentru promovarea patrimoniului construit din Banat, astfel încât, an de an, mergem în alt sat cu voluntarii ca să putem sprijini cât mai multe comunități. Provocarea la Ilidia a fost să ne asigurăm că detaliile caselor sunt refăcute și atent pictate. La cele mai multe case nu s-au mai făcut lucrări de întreținere de zeci de ani, iar multe dintre ele erau deteriorate. Este foarte clar că, în cele mai multe situații, proprietarii nu și-ar fi permis să facă astfel de lucrări, iar în timp, fațadele ar fi fost complet pierdute”, a spus Radu Trifan, președintele Asociației Acasă în Banat.

400 de voluntari în numai trei zile

Voluntarii care au participat provin din medii diferite, de la elevi și profesori, până la informaticieni, ingineri, jurnaliști, medici, avocați, muncitori, dar și studenți, ingineri constructori, arhitecți, restauratori și meșteri. Cu toții și-au dedicat aceste zile pentru casele și oamenii din Ilidia.

Mai mult, o parte dintre ei au sosit din diferite colțuri ale țării la Ilidia, cum ar fi voluntarii din București, Râmnicu Vâlcea, Târgu Mureș sau chiar Rădăuți. Lor li s-a alăturat și un  grup de tineri străini din țări precum Franța, Spania, Algeria sau Turcia, aflați la Timișoara într-un program de voluntariat.

Organizatorii estimează că la Color the Village 2021 s-au implicat circa 400 de voluntari unici, iar pentru că mulți au participat timp de mai multe zile, s-au cumulat peste 700 de zile voluntariat și peste 7000 de ore de muncă.

În decursul celor 3 zile de eveniment au fost refăcute 30 de fațade, una dintre ele fiind căminul cultural din centrul satului, având o suprafață foarte mare. Numeroase garduri din zid de piatră au fost și ele reparate sau zugrăvite, iar unul dintre ele a fost înfrumusețat cu o pictură murală, reprezentând o casă tradițională din Ilidia.

Voluntarii s-au îngrijit și de spațiile din fața caselor, au pus flori, dar au înfrumusețat și câteva fântâni. Mai mult, la trei dintre casele renovate au fost montate jgheaburi și burlane.  Foarte mulți localnici s-au implicat, dând o mână de ajutor voluntarilor la zugrăvit, dar și la gătit, oferind unelte sau diferite bucate gătite special pentru ei.

În cele trei zile au avut loc și evenimente culturale și sportive dedicate voluntarilor și localnicilor din sat. Cu sprijinul Decathlon România, copiii din sat au primit echipamente sportive, iar școala din localitate a fost dotată pentru a ajuta comunitatea locală și pentru a promova sportul în rândul copiilor din mediile defavorizate.

Seară de teatru la Color the Village 2021

Teatrul de Artă Socială MINA, sub îndrumarea doamnei Iuliana Mușetescu, a sosit tocmai din București pentru o reprezentație unică la Ilidia. Echipa a reușit într-un timp record să implice în spectacolul lor și copiii din sat, sub îndrumarea doamnei Elena Cozîltea.

19 iunie 2021. Seba Tataru / FOTO COLORATA

Stație de încărcare la Ilidia

Mai mult, cu această ocazie, la Ilidia a fost instalată o stație de încărcare Lektri.co, destinată autoturismelor electrice. Acesta a fost amplasat gratuit de către compania Safe Fleet la Pensiunea Nera House din localitate. Scopul este să asigure alimentarea pentru deținătorii de autoturisme electrice care vin să viziteze zona Cheilor Nerei.

Sponsori și parteneri

19 iunie 2021. Seba Tataru / FOTO COLORATA

Evenimentul s-a bucurat de sprijinul

  • Hella România,
  • Eu.Tra.Log.Remi,
  • Azur,
  • Visma
  • Decathlon
  • ZF Grup
  • Safe Fleet
  • AninoasaTM
  • Romaldo
  • Artoil
  • DM
  • Codrina
  • Casa Alex
  • Edelklasse
  • Spy Shop
  • 5 to go
  • Gradimex
  • Elysian Software
  • Ness
  • Fundația Bardeau
  • Prospero
  • Agil
  • Lăptăria cu Caimac
  • Petro Vaselo Winery
  • Bereta.

Parteneri au fost Primăria Comunei Ciclova Română, Asociația Gladiatorii Albaștri și Liceul General Dragalina Oravița.

Acoperire în presă

Edițiile precedente